Alerg .

Simteam nevoia de aer curat. Defapt… visam de ceva vreme sa plec undeva unde ma pot plimba pe strada fara sa trebuiasca sa salut respectuos 20 de vecini 15 cunostinte 10 prieteni si inca 5 indivizi ale caror nume nu mi le mai amintesc. Ei bine, vorbisem de ceva vreme cu Claudia sa facem o mica „plimbare” inainte de revelion. De-abia asteptam, in acea noapte am ajuns destul de tarziu acasa, cam pe la un 2. Nu aveam chef de somn, il sun pe un tovaras, ne vedem, bem o cafea ca deh…doar era ora 3 dimineata si apoi ne uitam ca tampitii pe net la filmulete de tipul „epic fails 2011”. S-a facut ora 5 era timpul sa ma pregatesc. Am cam intarziat.. dar tata a prins o serie de semafoare pe verde. Am ajuns la Gara de Nord, mi-am luat biletul dus-intors si m-am urcat in tren. (Inainte de asta mi-am luat un Nestea, un Redbull si o cafea de la Mc. In ghiozdan aveam un Johnny Plimbaretul pe care il lasasem la congelator de noaptea.)

V-am spus ca am urcat in tren, dar nu v-am spus ce fete aveau cei care mergeau spre Titu. Ma gandeam chiar ca acel tren mergea spre o conferinta de presa a betivilor de pretutindeni. Nu a contat ca aveam bilet, nu aveam unde sta. Nu m-a deranjat prea tare, m-am dus in capatul trenului si m-am alaturat unor indivizi ce munceau la CFR. Am incins un joc de macao si am baut cu ei un pahar de vin rosu de tara. Cumva…acel vin semana cu ei :)). Dupa vreo ora in care trenul de-abia s-a miscat ( „hispanicii nostri” au avut grija de cablurile de cupru ca doar trebuiau si ei sa intinda o masa la trecerea dintre ani) eram plictisit raaau. Mi-am desfacut Nestea-ul am baut cateva guri, ca sa fac loc, si am aruncat si niste Johnny pe acolo. Bun, mergea! Odata ajunsi la Titu, s-a golit trenul. Se schimbase si aerul, mirosea DOAR a umezeala acum, era placut, mirosul de alcool emanat prin porii personajelor din tren a plecat odata cu ei.

Timp de 2 statii am incercat sa fumez o tigara. Nu am avut noroc, trenul trebuia sa ajunga la timp. M-am resemnat. Mi-am pus castile si am asteptat sa ajung odata la Curtea de Arges. Am ajuns intr-un final. Imediat m-au intampinat Claudia si Andra. Am plecat sa facem cateva poze, sa o vizitam pe Ana a lui Manole. Imediat dupa, am fost sa bem o cafea, stia Andra locurile. Vai cum a intrat acea cafea… eram treaz de aproximativ 24 ore, ore alergate, nu petrecute in pat. M-a amuzat o domnisorica pe la baie, care dupa ce am speriat-o fara sa vreau intreband-o daca este o singura toaleta, a petrecut vreo 30 de secunde luptandu-se cu usa sa se inchida in toaleta. Nu arata rau ce-i drept, dar consider ca a exagerat putin, nu parea genul care incuie usa. In fine, am mai stat putin prin cafenea si am plecat la inca o serie de poze. Mi-a placut sa imi reamintesc excursiile pe care le-am facut la Curtea de Arges cand eram mic. Peisajul era acelasi, eu eram altul, dar tot mi-a crescut un zambet de la o ureche la alta cand mi-am adus aminte de acele vremuri.

Clau a vrut dupa sa mergem la muzeu… era musai!!! Am platit ….wait for it…. 1.5 lei pe o vedere pentru a vizita muzeul. Era mic, dar cineva avea grija de el. Nu pot spune ca m-au atras in mod deosebit obiectele prezentate, ci cum erau prezentate. Totul era atat de simplu, de bine organizat de… nu stiu, pur si simplu m-a linistit vizita la muzeu. Parca timpul nu ma mai alerga, parea sa mearga la brat cu mine. Stiti ce mai mi-a placut la Curtea de Arges? Oamenii…ador oamenii de prin acele parti. Sunt calmi, nu sunt grabiti… au timp sa iti intoarca un zambet. Cumva..in Bucuresti ,dupa  ce porti o discutie pe fuga, care dureaza 10 minute si te supara faptul ca nu ai putut pleca mai repede, parca nu iti vine sa te mai opresti a doua oara la o vorba. Aici.. timpul se masoara altfel… poti fuma o tigara in 10 minute si sa vorbesti cu cineva si totusi sa vrei sa mai stai. Sau poate asta am simtit doar eu pentru ca ma macina de ceva vreme un dor de duca. Inca visez la acel loc in care sa fac prima oara cunostinta cu cineva si sa nu mai aud acea replica „nu imi vine sa cred ce mica e lumea”. E mare ma! Dar e inghesuita!!!

Dupa toate astea am fost sa mancam si sa ne odihnim putin. Eram atat de multumit.. nu imi mai trebuia altceva. Eram calm, lucru ce il simt din ce in ce mai rar, imi scapa. Mi-am propus ca in acest 2012 sa fac mai multe lucruri pentru mine, sa imi ofer mai mult timp mie, facand doar ce imi place. Fie ca voi iesi la o cafea cu cineva, fie ca voi sta in pat uitandu-ma la Scrubs si How I met your mother, nu voi considera ca pierd timpul, mai avem nevoie si de asa ceva. Si ajung la final, am plecat spre gara. Am ajuns la timp, trenul gol… am ocupat cu Clau 4 scaune 2 noi, 2 bagajele si ne-am pus castile in urechi. Pentru a …”intipari” mai bine acea zi. De aceasta data am putut sta in statii sa mai imi aprind cate o tigara. In tren, Clau a citit cateva pagini in timp ce eu mai atipeam. La un moment dat mi-a cazut piciorul jos, pe culoar si m-am speriat teribil :)) dormeam prea bine.

A fost o super zi, m-am bucurat mult de timpul petrecut la Curtea de Arges, iar odata ajuns acasa atat corpul, cat si mintea mea s-au bucurat de 15 ore de somn. So … unde mai mergem?!

 

 

 

Just Geo

Rezolutii, dorinte, hey wtf?! Let’s greet 2012!

Hey guys! Scuze ca nu am mai scris de cevaaaa(multa) vreme. Mi-am propus sa scriu la data de 1 ianuarie, dar nu a fost sa fie asa. Cum tot raul va fi spre bine haideti sa vedem cum s-a incheiat anul si cum a inceput noul an pentru mine. Pot spune ca a fost un an interesant … da! Nu prea am stiut ce vreau, niciodata nu am facut-o, I just went with the flow, dar mi-a fost bine! Nu stiu, vreau doar sa le multumesc tuturor apropiatilor mei pt ca mi-au fost alaturi in acest an si sunt ceea ce sunt datorita multora dintre voi!

Pot spune ca mi-am indeplinit cateva dorinte inainte de 2012. Mi-am pus si cateva dorinte pentru noul an, dar nu vi le impartasesc direct, o sa va las sa cititi printre randuri. Si ce daca nu stiu ce vreau, poate o sa am noroc cum am avut pana acum! Dintr-una intr-alta o voi nimeri eu bine, de ce nu. Plus de asta m-am convins! Nu mai las sa imi scape nimic din ce vreau! Tot inainte cu tupeu! Am in plan multe schimbari pt 2012, de-abia astept!

Incet, incet toate vor capata sens, dar momentan… imi place acest haos din mine si tot ceea ce orbiteaza in jurul meu, pare a fi de bun augur. Vreau sa va urez un an nou cald, plin de bucurii si impliniri!  Pentru 2012, am o intrebare pentru voi toti! Fate: is it chance, or choice?

 

 

Just Geo

Escape

Bun…cateodata cautam inspiratia in cele mai abstracte locuri si momente. Eu…m-am pregatit pt al meu. Laptopul in ghiozdan,aparatul foto la gat, un termos cu 3 pliculete de 3in1(hot content my ass) si inca un hanorac in caz ca… Ei bine..e cazul! Am tras hanoracul pe mine, e un frig de ingheata pietrele,dar e
ok. Simteam nevoia sa scriu si stiam ca toate astea imi vor crea contextul ideal. Da! Sunt afara si este exact 06:58, astept un moment deosebit pe care il denumesc „rasaritul de iarna”. Rar ai sa vezi un rasarit iarna,ieri aproape l-am vazut…azi..il pandesc! Poate sa apara, poate nu, in cel mai rau caz ma aleg cu o raceala. Am uitat sa va zic, am 2 perechi de pantaloni pe mine si nu pot fi mai fericit de alegerea mea!
Se crapa de ziua, am toate sansele sa vad si sa surprind ceea ce mi-am propus. Pana cand vine momentul in care ma voi ridica congelat, fara sa mai imi simt mainile, sa trag 20 de cadre cu speranta ca va iesi unul, hai sa ma indrept catre un alt subiect.
Intr-o postare anterioara am spus ca sunt propriul dusman. Inca sustin lucrul acesta. Viata e simpla,noi ne-o complicam. F**k imi simt mainile cam….defapt incep sa nu le mai simt,dar tot scriu. Mi-am dat seama de un lucru, fara sa vrea o colega mi-a dat o idee. Vom avea mereu 2 variante.punct! 2 variante mari si late: calea usoara, care se poate dovedi mai devreme sau mai tarziu o frustrare de tipul „ce-ar fi fost daca” sau! Calea grea,care la finalul zilei sa ne bucure mult, sau cel putin sa ne ia niste pietre de pe umeri. Asta vroiam sa va zic legat de discutia cu ea.
Dar mai am un off-topic, o discutie cu un prieten. Let’s just say a certain someone broke his spirit. Eu l-am sfatuit ca nu are rost sa se consume inutil plangandu-te ce turnura nefericita au luat lucrurile. El m-a intrebat pai si ce pot sa fac?! Ce sa mai fac?! I-am raspuns: TOT! Tot ce poti sa faci fa-o, ca de nu tu singur iti vei bate cuie in cap! Deviez:am citit un lucru „by the end..everything is going to be alright. If things are not the way they  should, then it’s not the end.Revin: el a stat putin a copt-o si a spus: bine fratioare! Sa fie ca tine, totul sau nimic!…Heh! In sfarsit ai inteles ceva din actiunile mele de pana acum,nu?! Asta voi face si eu…de ceva vreme nu am mai avut un „ceva” pentru care merita sa faci unele lucruri. Nu o spun in sens negativ, dimpotriva ma bucura lucrul acesta. Chiar gasesc „entertaining” situatia , „the struggle” de care nu m-am mai bucurat de muuuult.
Se apropie momentul din ce vad eu, am mainile degerate. BOCNA! Ma voi ridica putin sa fumez o tigara si sa beau niste cafea,stati asa ca nu am terminat cu voi! …E 07:20, am mai facut cateva poze am baut o cana de cafea si am fumat 2 tigari. Prea se lasa asteptat acest rasarit.
07:30 nu imi mai simt mainile…hai prietene! Cat te mai ascunzi?!
07:56 Gata! Te-ai ascuns azi! Fug sa ma ascund si eu sub plapuma ca ai fost magar..te-am asteptat,am indurat frigul si tu nimic! Mai vorbim noi! Chiar daca nu ai venit acum, tot te prind eu! >:)
Stiu ca v-am aiurit mult, postarea asta e un haos, e o parte din mine si sper ca v-a bucurat! In special ca o  voi condimenta cu niste poze.

Enjoy!

I am my own worst enemy! True story!

Cine a spus-o … stia el ce stia. Simt nevoia sa va spun si voua ce ganduri ma macina de cateva zile, o saptamana. Mi-am facut o mica analiza si am ajuns la concluzia ca eu sunt specialist la a-mi pune bete in roate. M-am gandit ca oricat de neagra ar parea situatia, cat de „din scurt” a trebuit sa iau o decizie m-am descurcat!  Cand am vrut sa demonstrez ceva, sa fie ca mine, mi-a iesit! Cu batai de cap sau nu…fara modestie recunosc ca marea majoritate a lucrurilor care mi le-am propus le-am dus la bun sfarsit.

Dar ce se intampla daca unele lucruri nu ar trebui sa se sfarseasca? Am o tendinta auto-distructiva de a nu face niste lucruri pt simplul fapt ca nu stiu cat de placut ar fi interpretate. Ar trebui sa ma las mai des prada acestor „impulsuri” gandesc… Ma cunosc suficient de bine incat sa stiu ca am maniile mele, sunt arogant, recunosc! Pai…de-acum incolo nu am de gand sa mai stau sa ma gandesc prea mult asupra unor lucruri evidente, just bite the apple! Cateodata analizez prea mult prea multe. O sa incerc sa ma schimb si sa iau de la viata cat mai multe si asta fara sa le pun din start termene de valabilitate si sa imi fie frica ca expira cand mi-o fi mai drag de ele. Ca tot vin sarbatorile…am de gand sa imi bifez cat mai multe „placeri” inocente sau nu de pe wishlist-ul personal si in acelasi timp sa renunt la reticentele mele. Vom vedea cat de bine imi iese asta sau nu…eu zic ca va fi bine! Mai ales ca in clipa asta ascult la Radio 21 o piesa geniala si am un zambet pana la urechi. Viitorul pare promitator!

Dreams,hopes. Dust or stardust?

Am multe zile cu putine ore de somn la activ. Acum trebuie sa scriu! Acum! Poate mai mult ca niciodata…Vreau sa vorbesc despre sperante,vise etc! Fiecare le numeste cum ii e mai la indemana. Mereu vrem mai mult, mai bine, mai interesant, mai intens, pe ideea „harder,faster,better,stronger”. Si totusi…cum reactionam fiecare la aceste vise, cand ele se duc pe apa sambetei?! Sau cand pur si simplu, devin realitate?! Marea noastra greseala este ca nu stim sa distingem moftul, de dorinta adevarata. De cate ori nu ai alergat dupa ceva, l-ai obtinut si dupa ce acel „ceva” era la indemana ta…deodata….i-a scazut valoarea?! Nu mai spun ca asta e totusi o situatie fericita, la fel toti am patit ca in clipa in care obtinem ceva ce ne-am dorit mult, sa ne plictisim repede, sa il aruncam la gunoi, sa ne batem joc de acel „ceva” ca deh…ne-am facut pofta. Suntem egoisti…o avem in sange, suntem tot animale, ca vrem sau nu. Ar trebui sa incepem sa ne diferentiem totusi de animale, si sa pretuim ce avem. Si sa ne mandrim cu ce am obtinut dupa multe ore petrecute cu ochii in tavan,calculator, dupa ce ne-am mancat toti nervii alaturi de unghii, dupa ce ne-am sters sudoarea fruntii de atatea ori incat avem sare pe maneci, dupa ce am scrasnit din dinti pana ne-a sarit smaltul, totul pt a obtine acel „ceva”. Pe durata acestei „calatorii” daca mai aduci si altora zambete, in afara de cel personal, atunci ai toate motivele sa dormi bine noaptea. Mai presus de asta, nu va lasati infranti de cuvinte, priviri rautacioase, nu mai plecati capul! Tine-l drept,si ia ce iti apartine de drept, ce te poate face fericit. Nu lasati sansa sa vi se scurga printre degete precum nisipul.

Si totusi…mai exista o varianta. Ce facem cand, dupa „tot” ce am facut, nu am obtinut decat fire albe?! Cum reactionam atunci?! Ce ar trebui sa facem….am simtit-o cu totii….pe romaneste, situatia asta ne da cu curul de pamant si parca nu ne mai vine sa ne ridicam. Tot avem impresia ca ne consumam doar pe noi insine in momentele acestea, fara sa ne dam seama ca si apropiatii nostri sufera in tacere alaturi de noi. Si da, cunosc si ei prea bine situatia, stiu ca nu au cum sa te ajute propriu-zis, dar sunt acolo pentru tine. Cu vorbele pregatite, cu tigarile aprinse la 3 dimineata, imprumutandu-ti bricheta si tragandu-te de urechi cand scoti cate o inertie pe gura. Incet, incet…iti trece, dar lasa urme. Eu le vad in minte ca niste pagini arse. Dupa repetate astfel de experiente..iti pierzi increderea in bine, fericire …ce mai vrei tu! In oameni! Te racesti,te inchizi…crezand ca asta de protejeaza. Da! Adevarul e ca te protejeaza de orice…chiar si de viitoarele experiente bune, dar deja nu mai crezi in aceasta varianta. Va spun…I am/was one of those! Dupa cateva intamplari, am ajuns la concluzia ca mai exista „a glimpse of light in this hollow world”. Inca nu imi vine sa cred ca spun asta…dar daca cauti, gasesti! Trebuie doar sa stii exact ce cauti, si sa ai mereu obiectivul in fata. Va raspund de pe acum la intrebarea ce sigur o aveti cu totii,dar nu o voi numi,pt ca o stiti! de cate ori nu v-a zburat prin minte?!Da ! Merita! M-am hotarat.Nu am motive sa imi para rau pt trecut, pentru ca asta m-a adus aici, acum, asa cum sunt. A meritat tot pentru ca acum pot vorbi de un sistem de valori si pentru ca stiu ce vreau si ce sa apreciez cu adevarat. Am citit pe net o fraza foarte tare:”Ne irosim vietile alergand dupa oameni,carora nu le pasa de noi, cand am putea foarte bine sa ne oprim, sa ne intoarcem si sa ii vedem pe cei care ne vor sustine la bine si la rau.”

Timpul…unde e?! Acum…e timpul sarbatorilor!

Trec direct la subiect:Unde e timpul?!  Eu mereu am fost genul de om care dadea randamentul maxim atunci cand avea pus pistolul la tampla. Cumva…asa imi si place. De ce as face ceva cu mult timp inainte, cand pot sa ma surprind pe mine insumi prevenind o incurcatura de la a ajunge o catastrofa. Glumesc! E foarte bine sa faci lucrurile cu ceva timp inainte,dar eu nu pot! Pur si simplu…mereu m-am descurcat la mersul pe sarma, mereu am reusit sa ma incadrez in acele „tight schedules” pe care mi le faceam . Problema e ca acum…nu neaparat ca nu mai este timp, dar deja am ajuns sa am timpul alocat pe diverse „placeri” sau „necesitati”. Nu imi place sa am timpul calculat,masurat…imi place sa pot intarzia facand ceva ce imi place, sa fug de ceva ma supara…acum nu mai sunt variantele acestea. Am vazut ca am timp de iesiri,club etc…dar stiti ce imi lipseste?! Timpul „MEU”!!!  Momentele mele, cand pot sa stau sa ma zgaiesc pe tavan cu o tigara in gura, si sa ma gandesc la 1000 de lucruri si doar al 1001-lea sa il gasesc interesant, sa stau toata seara uitandu-ma la poze si sa imi ascult playlist-ul. Where is my „me time” ?!    Nu am de ales…imi voi deschide o agenda.

Am ajuns si la al doilea subiect! Recent am citit postarea de pe blogul unei domnisoare, in care ea spunea ca miroase a iarna…intr-adevar miroase bine de tot a iarna, ma astept de cateva zile incoace sa vina o ninsoare ce va acoperi Bucurestiul…evident autoritatile vor fi surprinse ! :)) Poate sunt eu mai ciudat… dar ma bucura iarna! E liniste pe strazi, totul pare afundat intr-un somn ancestral.  Parca totul e dat pe  „Pause”. Gasesc temperaturile scazute, aerul ce iti inteapa narile…toata vremea asta, odihnitoare…parca ne indeamna…sa o luam mai incet, sa ne bucuram si sa fim mai atenti la ce e in jurul nostru. La domnisoarele rosii in obraji ce asteapta pe cineva in fata Mc-ului de la Unirii, soferii care parca au putin mai multa rabdare in trafic, catelul care te conduce,cativa pasi, de la statia de metrou, in schimbul unei bucati de merdenea, la doamna care in fiecare dimineata deschide patiseria si se uita ciudat la tine pt ca esti primul client care vrea cafeaua lui mare ,la prima ora si cateodata si un covrig pt catelul lui. Fiti mai atenti la cei din jurul vostru! Acum e momentul ,acum aveti prilejul sa faceti din orice gest..ceva magic! So, take it slow and look around! You just might miss some great opportunities! As vrea sa ii multumesc Andrei Tugmeanu pt ideea acestei postari si totodata sa va fac si eu publica reteta ei pt acest anotimp : O cafea exact pe gustul dvs. la Starbucks, in compania acelei persoane ce va intelege pe deplin si cu care puteti vorbi orice. Tic-tac! Sarbatorile sunt la un pas!

11.11.2011 s-a dovedit a fi intr-adevar..cu ghinion

Mi-am dat seama de la primele momente ca va urma o zi proasta…de cand colegul de munca a vrut sa intre pe o strada cu sens unic pt 10 metri..ca na! nu putea sa inainteze pe jos pana in fata scarii lui. Trec peste, ma vroiam ajuns o data la BRD-ul din apropierea Mc-ului, cel din capat de la Brancoveanu. 3 grade Celsius afara, imi imaginam deja cum imi scot banii linistit, imi iau ceva de mancare si ajung acasa, dar fireste s-a intamplat ceva. ATM-ul a decis ca si lui ii era foame si mi-a inghitit cardul, fara sa dea vreun semn ca i-ar fi picat rau si sa mi-l dea inapoi. Am dat 2-3 telefoane, am sunat la BRD mi-am blocat contul,ca de dimineata la ora 8 sa revin cu un telefon si sa ma duc la banca. Zis si facut! Am sunat,m-am dus la banca, i-am explicat situatia domnisoarei de la ghiseu i-am dat buletinul,am vorbit cu colega ei la telefon sa ma autentifice pt a-mi si debloca contul. Domnisoara din telefon imi spune: Ok,in 15 minute ar trebui sa puteti avea acces la tot, doar ca colega ei din fata mea, ma opreste cerand telefonul. I-l dau, si spune: uite acum am observat buletinul e expirat…lasa contul blocat si tinem cardul pana cand vine cu buletinul nou. Raman perplex si o intreb: Nu va suparati..dar chiar si asa,ce informatii difera pe buletinul nou? Pai difera! Cum sa nu difere?!,intreb: Ce mai exact!?..pai …poza…si…tacere.Asta e procedura nu am ce face….mda….nu mai prelungesc momentul ..

Am facut rost de toate actele necesare pt noul buletin, m-am dus la Politie am asteptat la o coada de oameni, destul de consistenta. Dupa o ora si ceva eram inauntru, unde doamna imi spune:Sa nu imi spuneti ca nu sunteti proprietarul casei! Nu doamna! Este pe numele bunicii mele.Dansa: Pai stiti avem nevoie de aprobarea dansei. Eu:dansa are un handicap,nu poate vorbi sau scrie si nici nu poate fi transportata pana aici,cum ar putea sa va ofere o semnatura sau orice alta forma de acord scris?! Pai s-au mai intalnit cazuri, avem nevoie de o amprenta pe fisa aceasta. Eu: Sa va explic ce inseamna consimtamantul unei personane?! Nu cand iti ia cineva mana, iti da degetul prin tus, si apoi il lipeste de o foaie! Ala ar fi consimtamantul dat sub constrangerea altei persoane, ar fi acordul dat de mine folosind mana ei! Cum vine asta?! Dansa: va inteleg dar altfel nu avem cum, mi-as putea pierde locul de munca pt asta! Eu: pai si cum sfatuiti sa facem?! Dansa: va trebui sa merg cu dvs la dansa. …    … ….  … da…am ajuns la bunica mea, unde nu mi-a facut nici cea mai mica placere sa ii explic situatia, pt ca stiu ca ii e greu sa nu poata vorbi cu mine, dar am prins o zi buna. O zi in care ea m-a recunoscut si a inteles situatia,dar cu toate astea… tot ma simteam ca un intrus, ca un infractor pt ce faceam pt ca nu era consimtamant, ea vroia sa ma ajute pe mine si a facut ce i-am cerut, dar tot… nu simt ca asa ceva ar fi normal si punct. Apreciez un lucru, doamna, dupa ce am luat amprenta pe acea foaie, a avut bunul simt sa paraseasca incaperea pt a putea vorbi si eu cateva clipe cu bunica mea. Am linistit-o..pt ca trecuse ceva vreme de cand o vizitasem ultima oara, i-am spus ca chiar daca e greu acum, si-a vazut nepotul din copil, transformat in barbat peste noapte si ca ar trebui sa fie mandra, pt toate momentele bune si rele prin care am trecut, pt ca 2 generatii au trecut prin viata ei, si ca am prins cu totii invataminte. Cu greutati sau nu, am ajuns aici si datorita ei. A inteles, s-a linistit. Am plecat .. am lasat-o pe doamna respectiva inapoi la sectie. A fost o experienta pe care nu i-o doresc nimanui si care pe mine personal m-a lasat cu un gust amar.

Toate astea, pt un nenorocit de buletin.

Unde am vrea sa ajungem?

Intrebarea care o auzeam cel mai des cand eram mici: „Si tu ce vrei sa ajungi cand o sa fi mare?” mie inca imi rasuna in cap. Cred ca era primul interviu pe care il dadeam in viata. Eu eram cel ce dadea mereu un raspuns,ca sa fie ceva acolo…tin minte ca radeam de aceia ce raspundeau „nu stiu” , dar in acelasi timp ii invidiam pe cei care pareau convinsi de ce spuneau…si totusi, nu mai retin ce vroiam pe atunci sa fiu…probabil din cauza faptului ca toate acele minciuni erau nesimnificative pt mine. Trecand de la perioada in care nu ne apasa grija zilei de maine, la perioada in care trebuie sa venim cu argumente insotite de un CV stufos/sau nu, la intrebarea „Ce vrei sa devii cand o sa fi mare?” transformata peste noapte in „Si ce calitati credeti ca aveti pt a munci la X ? sau „Ce stiti despre noi?” si evident, intrebarea nelipsita de la orice interviu „Unde va vedeti peste x ani?”, stau si ma gandesc ca in continuare am o idee, o schita asupra viitorului meu,dar in nici un caz o idee concreta. Ma cam supara ideea ca sunt in deriva,dar in acelasi timp sunt mandru de mine ca la varsta mea fac ceva pt mine, si in momentul in care voi parasi bancile facultatii voi avea si niste experienta in spate.

Nu stiu daca as putea sa ma caracterizez ca un „vesnic nemultumit” sau ca o persoana ce vrea sa faca cat mai multe,intr-un timp cat mai scurt. Stau aici pe scaunul din bucatarie, cu o tigara aprinsa in mana si imi pun aceeasi problema , care ma supara de ceva vreme incoace. Toata lumea se bate cu pumnii in piept facand afirmatii de genul: Astazi nu te angajezi undeva decat cu pile! sau Uite muncesc acolo,noroc ca m-a bagat unchimiu….intr-adevar e mai greu sa te angajezi fara experienta si fara cunostinte in ziua de azi, dar de ce sa nu arunc toti nervii aia pe care mi-i fac inutil, in a ma dezvolta pe mine atat personal cat si profesional,sa le spun alora in fata:”gresiti! uite asa sta treaba!” si sa vin cu argumente sa imi sustina parerea, si sa le demonstrez tuturor, ca desi sunt tanar, sunt de n ori mai capabil decat toti ceilalti?! Eu am alta dilema,in ziua de azi un om ca mine se confrunta cu problema urmatoare: sa stau sa fac o facultate la zi pt sufletul meu,ceva sa imi placa si chiar sa ma intereseze, sau sa ma trec la ff etc si sa caut succesul profesional de pe acum?! Eu mi-am gasit raspunsul dupa multe ore si multe tigari stinse. M-am gandit ca daca de pe acum, sunt in stare sa ii surclasez pe unii mai in varsta ca mine cu facultati terminate, de ce sa nu termin o facultate buna, si sa o termin bine,astfel incat sa am inca un avantaj in momentul in care o termin?! Sunt cihar nerabdator sa vad cum vor decurge lucrurile in viitor…presimt ca  incet-incet usile mi se vor deschide mai usor si va depinde, in curand, numai de mine pe ce usa voi decide sa intru. Asta pot spune ca astept cu nerabdare,momentul in care nu o sa mai am nici o decizie constransa,si totul va fi mai la indemana decat acum.Pana atunci…va las o melodie buna aici. Succes!

 

Ultima oferta de care se va bucura romanul ?!

… …. I mean… … how can you refuse ?! Acest fluturas a fost prezent in toate cutiile postale din Berceni. Seamana cu o oferta turistica…sau…?

oferta turism

Back in business!

In primu si primul rand, vreau sa va multumesc tuturor pt sustinere, pt celelalte 3000 de vizualizari de pe fostul blog. Ati fost acolo pt a-mi oferi diverse sfaturi, idei despre care am scris…evident ca am scris ideea transformata sau mutilata destul de abil si asta dupa ce am copt-o ceva.

Revenim la ideea acestuia,care poarta tot numele de „cafenea”. De ce altul si nu editarea celui vechi? Simplu, alta perioada. Blogul trecut pastra niste urme ale trecutului si am vrut sa ma rup de multe din acele subtilitati, randuri scrise intre randuri, care doar pt mine , poate, aveau sens. Era timpul pt un blog nou, liceul s-a terminat, a trecut o vara peste noi, am ajuns la facultate si am ajuns sa si muncesc….dar un blog nou era in categoria „mandatory” , era musai sa existe.

Saltul de la a sta si a freca menta cat era ziua de lunga, la a dormi 4 ore ca vin de la munca si trebuie sa trec pe la facultate, mananc ceva in oras si fug direct la munca, a fost unul destul de mare, si recunosc ca aterizarea a fost brutala. Mi-e dor de zilele in care stateam o noapte intreaga pe terasa blocului cu cafeaua in mana, cu diversi indivizi si individe vorbind despre orice, ca doar a doua zi nu aveam nimic in plan, de ce as fi avut o retinere in a sta cu ochii deschisi pana iese soarele si apoi sa astept revenirea lunii?! Puneam bani luam un pachet de tigari si motorina, ne plimbam cat era ziua de lunga…nu aveam vreun stres.  Asta fiind acum 2 veri,vara asta am stiut ca povestea se cam incheiase, dar am tras cu dintii si de ultimele clipe. Mi-am gasit de munca la un call-center pe engleza, e fun la munca,chiar imi place. Colegii sunt f tari, ne sustinem unul pe altul in incercarea noastra de a trece peste un american bou care sta in Alabama,Texas etc. care saracul nu intelege ce inseamna o limita  si in ultima instanta ajungi sa folosesti si termenul de boundry. M-a stresat unul o data care nu intelegea de ideea de limita,si m-a intrebat a saptea mia oara daca trebuie sa plateasca,si eu i-am spus nu,asta va spun , nu trebuie sa platiti,este opusul situatiei!  Stimabilul  a inteles exact ce ar intelege un cetatean onest, american. Raspunsul sau a fost prompt: Oh,so you are going to pay me?! 😀  Instantaneu mi-am tras un straight face si eram: Sa mori tu , asta ai fost in stare sa intelegi?!Dar cum acest om era din arkansas a inteles foarte bine termenul „boundry”. In fine, chiar imi place ce fac, pt ca nu ajung sa ma plictisesc, fiecare „customer” e diferit si trebuie sa te mulezi dupa ce iti spune el astfel incat sa il ademenesti si poate din perspectiva ta, un nimic,  sa fie „a little pot of gold” pt el .

Enough cu munca, am inceput facultatea! E foarte tare, cursurile (cele la care am reusit sa fac un act de prezenta) sunt chiar interesante. Colegii sunt diversi, ca personalitati, in grupa mea fiind un amalgam de personaje diferite.  Eu nu pot sa ii retin dupa nume, dar cei , a caror prezenta le-am simtit-o printr-o inertie sau printr-o chestie desteapta,  pe care au scos-o ei pe gura, sau au reprezentat-o printr-un gest fin, greu de remarcat…sau nu, i-am cam invatat. Am deja cateva nicknames dragute pt unii. Le pastrez pt sufletul meu. Este aproximativ ce mi-am dorit facultatea asta, deci pt un nou inceput, doua playground-uri care au foarte multe de oferit am decis sa deschid acest nou blog. Am cunoscut multi oameni noi, care sunt sigur ca isi vor face aparitia pe aici in scurt timp, am si invatat multe lucruri noi ,dar gata articolul acesta are deja dublul numarului de cuvinte ce ne-a fost cerut pt un report la engleza. E timpul sa il termin si pe acela si sa va poftesc pe toti aici la o cafea, o tigara si o discutie .

P.S. Femeile din cadrul SNSPA sunt la fel de subtile ca un accident de masina, ca barbat daca intri la un seminar esti scanat cap-coada. Be afraid! Be very afraid!(te vei simti ca un cremwurst).